Visitors Counter

TodayToday247
All DaysAll Days404569
Logged In Users 0

Wrapper

BIBLIOTECA UCCM

Noiembrie 2014

Ziua Mondială a Calităţii, se celebrează în a doua săptămînă a lunii noiembrie în ziua de joi, şi este introdusă de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1989, având ca scop creşterea gradului de conştientizare a contribuţiei importante pe care o are calitatea la creşterea şi dezvoltarea durabilă a unei instituţii şi chiar a întregii societăţi.

Cu această ocazie, la 13 noiembrie 2014, Biblioteca Ştiinţifică UCCM a desfăţurat o activitate cu sloganul: Calitatea serviciilor - cheia succesului. În dezbatere a fost pusă îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor oferite utilizatorilor bibliotecii, cât şi asigurarea calităţii educaţiei ca indicator de bază în activitatea universităţii.

Subiectul zilei a fost luat în dezbatere cu membrii Senatului Studenţesc al UCCM, care s-au antrenat într-un dialog deschis cu colaboratorii bibliotecii şi dl Musteaţă, prorector UCCM, dr., conf. univ., care le-a vorbit despre implementarea SMC în UCCM. Universitatea este prima instituţie de învăţământ care a implementat SMC în conformitate cu cerinţele standardului internaţional ISO 9001-2008. SMC al UCCM a fost certificat extern în a.2009 şi recertificat extern în a. 2012. Universitatea menţine şi dezvoltă acest sistem, asigurând calitatea serviciilor educaţionale. Conformitatea implementării SMC este ghidată, monitorizată şi audiată de către Societatea Română de asigurare a Calităţii. De asemenea, le-a vorbit despre prevederile Codului Educaţiei nou aprobat, ce ţin de asigurarea calităţii şi de contribuţia fiecăruia din noi, în construirea Calităţii.

Totodată, am considerat să evidenţiem aspectele particulare şi nevoile specifice de informare ale participanţilor la dezbateri, aşteptările lor, direcţiile şi acţiunile în implementarea serviciilor, pentru că aceste nevoi speciale determină calitatea serviciilor de referinţe.

O sursă de interes, pentru cei prezenţi a fost şi expoziţia de carte "Calitate în toate domeniile vieţii", la care au fost expuse şi prezentate publicaţiile din colecţiile bibliotecii, ce indică Calitatea ca obiect de studiu.

 

 

 

Octombrie 2014

"Standardele facilitează procesul
de cercetare - inovare - dezvoltare"
 

Sub acest generic Biblioteca Republicană Tehnico - Ştiinţifică a desfăşurat lucrările mesei rotunde, organizate cu prilejul "Zilei Mondiale a Standardizării" (14 octombrie), la care au participat cercetători, doctoranzi, ai INCE şi un grup de studenţi din anul I, facultatea "Business şi administrare" de la UCCM, însoţită de directorul Bibliotecii Ştiinţifice Raisa Şveţ.

În cadrul acestei manifestări, dna Olga Cheianu, bibliotecar în secţia Documente Normative, a informat pe cei prezenţi despre colecţiile de standarde pe care o deţine Biblioteca (peste 32 mii de documente) şi importanţa lor atât în cercetarea ştiinţifică, cât şi în sporirea progresului economic şi social, dezvoltarea tehnologiilor inovaţionale şi accesul pe pieţele internaţionale.

Subiectul "Identificarea produselor prin codul cu bare: indici pe ţări", propus spre discuţii de către dna Galina Alexandrova, specialist principal la BRTŞ, ne-a furnizat multe informaţii utile, implicând activ studenţii la discuţii.

Evenimentul s-a finisat cu lansarea unei vaste expoziţii "Standardele creează reguli de joc echitabile". Astfel publicul a conştientizat că standardele ajută organizaţiile să satisfacă necesităţile consumatorilor, concentrându-se asupra optimizării proceselor companiilor. Autorităţile de reglementare pot utiliza standardele ca mijloc de conformare şi ca bază pentru elaborarea unor reglementări tehnice orientate spre beneficiul pieţei şi consumatorilor. Iar consumatorii pot fi siguri că standardele promovează eficienţa în probleme ce îi afectează precum etichetarea sau siguranţa.

 

 

 

 

 

 

Septembrie 2014
Destin împlinit

Nu exagerează în nimic, dar le are pe toate: omenie şi modestie, creativitate şi coeziune în echipă, discernământ şi echilibru, model de autenticitate şi profunzime. Este o carte deschisă din care poţi învăţa mereu.

Recent la Universitatea Coperatist - Comercială din Moldova a avut loc Conferinţa ştiinţifico - practică naţională cu genericul: "Oportunităţi de dezvoltare a contabilităţii, auditului şi finanţelor aliniate noilor reglementări contabile", dedicată profesorului universitar, doctor habilitat Tudor Tuhari la 80 de ani - pedagog şi savant, patriarh al contabilităţii şi comerţului naţional.

Conferinţa a întrunit savanţi notorii din republică, reprezentanţi Moldcoop, profesori, cercetători din instituţiile de învăţământ universitar din republică. Conferinţa şi-a desfăşurat lucrările în două etape: şedinţa plenară cu lansare de carte şi întruniri pe secţiuni.

Moderatorul evenimentului S. Musteaţă, prorector UCCM, dr. conf. univ., a adresat mesaj de felicitare şi de laudaţiune omagiatului, făcând publică biografia şi meritele valoroase pe care le-a obţinut Profesorul Tudor Tuhari pe parcursul activităţii sale, vieţii dedicate învăţământului universitar şi cercetării ştiinţifice în domeniul contabilităţii. A menţionat în profunzime direcţiile de cercetare realizate de către dl Tudor Tuhari, pe parcursul a 56 de ani de creativitate şi muncă didactică: a) cercetări conceptuale, generale ale economiei şi identificarea problemelor contabilităţii în cooperaţia de consum, b) cercetări în domeniul contabilităţii costurilor şi analizei costului produselor alimentare, c) cercetări şi analiza operaţiilor comerciale pe tipuri (în comerţ angro, cu amănuntul, prin consignaţie, în credit etc.), d) investigaţii în domeniul calităţii cadrului normativ în domeniul contabilităţii, auditului şi fiscalităţii, e) implementarea Standardelor Naţionale de Contabilitate noi şi Planului general de conturi. Odată cu absolvirea studiilor (Tehnicumul Cooperatist din or. Soroca, Institutul Comercial - Economic din URSS al Cooperaţiei de consum din or. Lvov), îşi pune la dispoziţie cunoştinţele şi talentul în pregătirea specialiştilor - contabili, debutând ca profesor de contabilitate în cadrul Tehnicumului Cooperatist din Moldova, asistent, apoi lector superior în cadrul Catedrei de Contabilitate şi Statistică a Institutului Politehnic din Chişinău. Pe parcursul anilor, Domnia sa activează fructuos în diferite posturi administrative: ca prodecan al Facultăţii Comercial-Economice a USM (1986-1991), apoi şef al catedrei Evidenţă contabilă în comerţ a aceleiaşi universităţi; decan al facultăţii Studii postuniversitare a Academiei de Studii Economice din Moldova (1991-1992); decan al Facultăţii de Management şi Evidenţa contabilă a Universităţii Cooperatist - Comercială din Moldova (1995-1998), şef al catedrei Contabilitate şi audit a UCCM (1993-2013).

Şedinţa a început cu mesajul de felicitare a dlui Vasile Carauş, preşedinte al Biroului Executiv Moldcoop, care a remarcat rolul şi contribuţia deosebită a dlui profesor universitar Tudor Tuhari în organizarea şi perfecţionarea contabilităţii şi auditului în sectorul cooperatist, aducând multumiri pentru munca depusă, pentru pregătirea tinerilor în domeniul contabilităţii şi cooperaţiei de consum din Moldova, pentru dăruirea de sine pe care n-o măsoară niciodată,adresându-i cele mai sincere urări de bine şi putere în continuarea activităţii profesionale.

Mesajul rectorului UCCM, Larisa Şavga, doctor habilitat, profesor universitar, a semnificat sentimente de înaltă preţuire a prodigioasei activităţi ştiinţifico-didactice, a calităţilor de profesor, ilustru cercetător, pedagog de vocaţie, model şi om de omenie, a competenţelor excepţionale profesionale ale dlui Tudor Tuhari, calităţi care i-a marcat cariera ştiinţifică.

Mesaje de felicitare au rostit personalităţi marcante din domeniul ştiinţei şi economiei naţionale: T. Maleca, dr. în ştiinţe economice, conf. univ., rector de onoare al UCCM; Gr. Belosteşnic, rector ASEM; G. Ulian, dr. hab., prof. univ. decan la Facultatea "Ştiinţe Economice" USM; E. Cogâlniceanu, director CCM; V. Ţurcan, dr. hab., prof. univ. (ASEM); V. Paladi, dr. conf. univ. (ASEM); E. Taban, dr., conf. univ. internaţional (Universitatea de Stat din Tiraspol); Al. Nederiţă, dr. hab., prof. univ. (ASEM); V. Gortolomei, dr. (ASEM); V. Bucur, dr. hab., univ. (ASEM); P. Tostogan, dr. în economie; E. Bajorean, dr., conf. univ. (ASEM); S. Petrovici, dr. hab., prof. univ. (UCCM); E. Fuior, dr., prof. univ. (UCCM).

Şedinţa plenară s-a încheiat cu lansarea cărţii "Universul Tudor Tuhari", studiu bibliografic contabil, ediţie jubiliară, dedicată marelui Profesor, elaborată de către membrii catedrei Contabilitate şi audit a UCCM în colaborare cu Biblioteca Ştiinţifică UCCM, cu sprijinul financiar al rectoratului.

Misiunea de moderator a avut-o S. Căpăţînă, şef al catedrei Contabilitate şi audit a UCCM, dr., lector superior. Studiul ilustrează toate momentele evoluţiei istorice a Profesorului Tudor Tuhari, fiind un bun prilej pentru diseminarea, valorificarea şi promovarea rezultatelor obţinute în activitatea de cercetare.

Bibliografia lucrării înserează rezultatele activităţii ştiinţifice şi didactico-metodice ale neobişnuitului profesor universitar, care constituie: 2-doctorate, 18-monografii, manuale, note de curs, peste 130-articole ştiinţifice, 39-lucrări metodice.

Partea bibliografică este precedată de impresii şi gânduri măreţe despre Tudor Tuhari, semnate de personalităţi ştiinţifice din republică, mesaje de felicitare din partea colegilor şi altor specialişti din domeniu. În continuare sunt reflectate date biografice, date privind studiile, investigaţii ştiinţifice, distincţii etc., însoţite de fotografii din arhiva personală a profesorului universitar.

În cele din urmă putem menţiona cu certitudine, că dl Tudor Tuhari este o personalitate remarcabilă, ce întruchipează om al competenţei, spiritualităţii, intelectualităţii şi profesionalismului, cu calităţi de om al bunătăţii, modestiei, optimismului şi dragostei de viaţă, om care uşor se înfiltrează în inimile studenţilor, colaboratorilor, colegilor de breaslă, fiind permanent în posesia tinereţii mature. Numeroasele publicaţii, monografii, publicaţiile ştiinţifice, materiale didactice ocupă o poziţie importantă în sistemul ştiinţific, în inovarea cunoaşterii, în patrimoniul Bibliotecii Ştiinţifice UCCM, precum şi în patrimoniul naţional.

Cu ocazia acestui onorabil jubileu, noi, cei care o avem ca destin pe Măria sa Cartea, Vă urăm multe toamne frumoase şi bogate, înmiresmate de aroma seducătoare al belşugului.

Mulţi ani, stimate Profesor, Tudor Tuhari!

Raisa Şveţ, şef Biblioteca Ştiinţifică UCCM

Stela Tymofti, şef-adjunct, Biblioteca Ştiinţifică UCCM

 

 


 

 

Aprilie 2014

Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor.
Ziua Bibliotecarului

Cărţile sunt moştenirile,care unii oameni cu un spirit deosebit le lasă concetăţenilor şi urmaşilor lor. Ele se prezintă, din generaţie în generaţie, ca nişte daruri preţioase pentru posteritate şi răspund la întrebările care ne frămîntă, ne transmit forţă, speranţă, ne fac să ne lăsăm purtaţi pe aripi de vis, să ne simţim, cand le citim, ca într-un refugiu magic, ca pe o insulă a consolării.

 

La 23 aprilie colectivul Bibliotecii Ştiinţifice a UCCM a organizat o manifestare dedicată Zilei Mondialea Cărţii şi a Dreptului de Autor şi Zilei Bibliotecarului cu următorul program:

 

1. Comunicări: " Biblioteca - unitate indispensabilă a comunităţii           universitare" - Raisa Şveţ, director de bibliotecă;

"Omagiu cărţii" - Elena Balinschi, şef serviciu "Comunicarea

colecţiilor";

2. Expoziţii:

"Cărţi noi" - prezentare bibliografică de Stela Tymofti;

"Cărţi excentrice" - prezentare bibliografică de Elena Balinschi.

3. Comunicarea rezultatelor campaniei "Dăruieşte o carte"

 

Prezentatorii au adus cuvinte de omagiu cărţii şi au îndemnat studenţii să descopere zi de zi acele minuni ale creaţiei omeneşti ce sunt absolut necesare pentru o creştere armonioasă a individului, dezvoltîndu-i pe parcursul vieţii nu doar memoria şi intelegenţa, dar şi imaginaţia, principiile morale şi valorile spirituale.

Biblioteca a pus la dispoziţia cititorilor noile achiziţii editate recent în Republica Moldova şi peste hotare şi cele mai excentrice şi valoroase cărţi din colecţiile bibliotecii.

La manifestare au fost făcute publice rezultatele campaniei "Dăruieşte o carte", care s-a desfăşurat în perioada 1 martie - 23 aprilie 2014. Cărţile colectate vor fi donate bibliotecii pentru copii din satul Cuşmirca,raionul Şoldăneşti. Rezultatele urmează a fi mediatizate.

În final, directorul Bibliotecii Ştiinşifice, dna Raisa Şveţ, citand din Heyde "Deschide cartea, ca să înveţi ce au gandit alţii; închide cartea, ca să gandeşti tu însuţi", a venit cu un cuvînt de felicitare pentru toţi cei prezenţi, pasionaţi de lectură, ce au reuşit să-şi facă din carte adevăraţi şi devotaţi prieteni.

 

 

 

Martie 2014

 

 

AVIZ !

 

Dragi profesori şi studenţi !

 

Biblioteca Ştiinţifică iniţiază Campania de binefacere

 

"Dăruieşte o carte"

 

Acţiunea se va desfăşura în perioada 1 martie - 20 aprilie 2014.

Rugăm studenţii şi colaboratorii UCCM şi CCM să doneze orice gen de

publicaţii: manuale, literatură artistică, dicţionare, enciclopedii etc.

Cărţile colectate vor fi donate Bibliotecii UCCM şi

bibliotecii pentru copii din s. Cuşmirca, r. Şoldăneşti.

 

Va aşteptăm cu drag în Sala de lectură a Bibliotecii Ştiinţifice.

 

Martie 2014

 

 

În cadrul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului Biblioteca Ştiinţifică UCCM în colaborare cu Biblioteca Republicană Tehnico-Ştiinţifică (BRTŞ) a Institutului Naţional de Economie din RM şi catedra      "Merceologie Expertiză şi Marketing al mărfurilor" au organizat în incinta Sălii de lectură o Zi de informare cu programul:

  • Expoziţie tematică "Protecţia şi drepturile consumatorului";
  • Expoziţie de carte "Achiziţii noi" din colecţia BRTŞ;
  • Expoziţie de reviste ştiinţifice din colecţia BRTŞ;
  • Comunicare  "În atenţia consumatorului" - G.Cobirman, lector sup. univ.

Scopul acestui eveniment a fost de a marca importanţa zilei pentru cunoaştere şi protejare a drepturilor oamenilor în calitate de consumatori.

În acest context dna G.Cobirman, lector superior universitar a prezentat o comunicare cu tema "În atenţia consumatorului", studenţilor UCCM şi CCM, oaspeţilor, abordînd principiile de baza cu privire la drepturile consumatorului: dreptul la satisfacerea nevoilor de baza, dreptul la protecţie, dreptul de a fi informat, dreptul de a  alege, dreptul de a fi auzit , dreptul de a fi despăgubit, dreptul de a fi educat în calitate de consumator şi dreptul la un mediu înconjurător nepoluat.

Evenimentul a fost important şi prin încheerea Acordului de colaborare practică şi ştiinţifică dintre Biblioteca Ştiinţifică UCCM şi Biblioteca Ştiinţifică BRTŞ, eveniment confirmat prin lansarea expoziţiei de achiziţie-carte şi reviste ştiinţifice noi din fondul de carte a BRTŞ, prezentate de dle Elena Bordian, Directorul bibliotecii şi Nina Iacob, şef serviciu Relaţii cu publicul.

 

 

 

 


Februarie 2014


De Dragobete Biblioteca Ştiinţifică a organizat un concurs cu genericul "Iubirea mişca sori si stele ". Sărbătoarea dragostei, a speranţei şi a bunei dispoziţii a fost marcată în cadrul şedinţei cenaclului " Zbucium", unde au fost date citire celor mai frumoase dedicaţii, scrisori şi poezii de dragoste.

La acest eveniment am incercat să reliefăm simbolurile tradiţionale ale primaverii, organizand şi o expoziţie de mărţişoare cu genericul "Mărţişorul - simbolull reînvierii naturii şi al dragostei". Studenţii au avut posibilitatea să asiste laun master - class în confecţionarea mărţişorului, prezentat de dna Elena Balinschi.

 


 

Ianuarie 2014

 

Eminesciana 2014

 

 

Tu crezi că eu degeaba m- am coborît din stele,

Purtînd pe frunte-mi raza naţiunii mele?”

 

Ziua, cu care încep cele mai de amploare activităţi ale bibliotecilor este ziua de 15 ianuarie, când îl omagiem pe Mihai Eminescu – cel mai mare poet al poporului român, care în anul acesta sărbătorim 164 ani de la naştere. Astfel, evenimentul a fost marcat recent în incinta Bibliotecii Ştiinţifice a UCCM, organizat în colaborare cu Catedra Discipline exacte şi generale, în cadrul manifestării cultural - ştiinţifice cu genericul Eminescu – poet nepereche”.

Moderatorul acestui eveniment a fost dl Vasile Botnarciuc, dr. hab,. prof. univ., la catedra Discipline exacte şi generale. Ne-au onorat cu prezenţa sa invitaţii: Ion Ciocanu, dr. hab., cercetător principal la Institutului de Filologie al AŞM şi Dorina Balmuş, dr., conf. univ., USM.

 

Aspecte legate de opera şi viaţa lui Mihai Eminescu, calităţile umane şi dimensiunile spirituale ale poetului, au fost ilustrate şi valorificate în contextul social şi istoric actual de către criticul literar dl  Ion Ciocanu. Deasemenea, s-a referit şi la noţiunea de dragoste din opera eminesciană, cât şi opera poetului Grigore Vieru.

Un deosebit interes pentru studenţii noştri a prezentat comunicarea dnei Dorina Balmuş Misterul creaţiei eminescienecu tema iubirii în poezia eminesciană, ilustrând o perspectivă originală asupra acestui sentiment. Au fost exprimate sentimentele legate de natură, de suferinţe, de dragoste fără speranţe şi rareori împliniri.

O sursă de inspiraţie a fost şi expoziţia Poetul demnităţii noastre, organizată şi prezentată de către dna Elena Balinschi, colaboratoarea Bibliotecii Ştiinţifice, la care au fost prezentate publicaţiile din colecţiile bibliotecii, însoţite de fragmente citate din opera Marelui poet – M. Eminescu, cât şi publicaţiile prezentate la expoziţiaGrigore Vieru - o lacrimă a lui Eminescu”.

Pe parcursul acestui eveniment interpretul de muzică uşoară, Victor Cojocaru a interpretat romanţe pe versurile poetului, iar Ana Chicu, preşedintele Senatului Studenţesc, studenta la masterat a recitat poemul „Scrisoarea a III-a”.

Discursurile audiate, venite din adancuri de gandire si simtire, insusindu-le  ca pe cele mai de seama bunuri ale unei intregi culturi, ne permite sa spunem, ca marele poet al demnitatii noastre a trait ca sa iubeasca, a murit ca sa renasca.

 

 

Septembrie 2014

 

 

Planul manifestărilor cultural – artistice tematice pentru anul  2013-2014

organizate în incinta Bibliotecii Ştiinţifice

 

Nr.

d/o

A c t i v i t ă ţ i

Termen

de executare

Responsabili

 

2

3

4

1

1 septembrie - Ziua cunoştinţelor la UCCM (zi de informare cu genericul „Prin carte spre cunoaştere”).  „Cunoaşte cartea profesorului tău” - prezentare bibliografică. Excursii.

1 – 09 - 13

 

R. Şveţ

 

2

Ziua internaţională a lucrătorilor din învăţămînt

„Semănători de lumină” - expoziţie de carte;

Serată tematică organizată de Senatul Studenţesc.

5 – 10 - 13

R. Şveţ

A.Chicu

3

Săptămîna Tineretului

„Universul tinereţii”- expoziţie de carte;

„Tinereţea – dulcele nivel al vieţii”- comunicare.

12 – 10 - 13

R. Şveţ

4

În cadrul cenaclului „Zbucium” - masă rotundă cu genericul„Pedagogia are chipul lui Dumnezeu”, invitat profesorulVirgil Mândâcanu, doctor habilitat în pedagogie.

Decembrie

2013

-//-

5

Ziua comemorării lui M. Eminescu (164 ani de la naştere)

„A trăit ca să iubească, a murit ca să renască”- oră literară, victorină.

„Poetul demnităţii noastre”- expoziţie de carte.

15- 01- 14

-//-

6

De Dragobete concursul„Iubirea mişcă sori şi stele”( dedicaţii, scrisori de dragoste).

24 – 02- 14

-//-

7

Cenaclul „Zbucium”- şedinţăcu genericul„ O mamă dulce mamă..”. În program: recital de poezie, cîntece, creaţii proprii ale studenţilor.„Mai regină decît floarea, doar femeia poate fi” - expoziţie de carte, prezentare bibliografică.

8 – 03 -14

-//-

8

Campania de binefacere „Dăruieşte o carte”- colectarea cărţilor de la studenţii şi colaboratorii UCCM, prin donaţii ( orice gen  de publicaţii: manuale,  literatură artistică,  dicţionare, enciclopedii etc). Cărţile colectate vor fi donate  Bibliotecii UCCM şi bibliotecii pentru copii din s. Cuşmirca,  r. Şoldăneşti.

1 martie –

20 aprilie 2014

-//-

9

Ziua mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, Ziua Bibliotecarului.

Biblioteca Ştiinţifică UCCM: Atribuţii, responsabilităţi, abilităţi”- Masă rotundă;

„Laudă cărţii”- comunicare;

Zi de informare, lansare de carte, expoziţii tradiţionale, invitaţi.

“Cartea – minune a lumii” - informaţie (Panoul Infomativ).

23 – 04 -14

-//-

10

Ziua UCCM

”Biblioteca – unitate indispensabilă a comunităţii universitare”- comunicare;

„UCCM: Totalizări, Proiecte, Tradiţii”- expoziţie tematică de carte;

„Cooperaţie prin coeziune”- expoziţie tematică de carte;

„Activităţi  şi inovaţii în învăţămîntul cooperatist ”- Informaţie (Panoul informativ).

22  - 06 -14

-//-


 

18 Iunie 2014

 

UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA:

 

20 ani de ascensiune

 

Expoziţie de carte

 

Pe data 18 iunie 2013 s-a dat start evenimentului consacrat aniversării 20 de ani de la înfiinţarea UCCM, cu o amplă expoziţie de carte cu genericul "Paşii UCCM - spre ascensiune", care cuprinde cele mai valoroase lucrări personale şi colective, elaborate de către reputaţii profesori universitari pe parcursul a două decenii. Expoziţia celor mai bune lucrări/proiecte ale studenţilor, care a fost organizată în incinta Bibliotecii Ştiinţifice a prezentat un interes deosebit pentru vizitatori.

 

19 Iunie 2014

 

Lansare de carte

 

“Stiinţa ridică nivelul intelectual şi moral. Stiinţa contribuie la răspîndirea şi triumful marelor idei”

L.Pasteur

Activitatea de cercetare ştiinţifică constituie o componentă de bază a misiunii Universităţii, prevăzută de planul strategic de dezvoltare, o direcţie prioritară în valorificarea potenţialului intelectual al profesorilor. Vocaţia de cercetător o regăsim la mulţi profesori, care predau materii diferite la catedrele universitare. Contribuţiile ştiinţifice ale acestora  sunt indiscutabile. Ele s-au impus prin elementele inovative în diverse domenii, au schimbat practici  şi au marcat personalităţi ca: Tudor Maleca, Larisa Şavga, Sergiu Petrovici,Tudor Tuhari,  Ion Eţcu,Vasile Botnarciuc, Simion Musteaţă, Victoria Trofimov, Svetlana Muştuc, Feodosie Pituşcan, Raisa Samoteev, Sergiu Oprea, Ina Maleca, Oxana Liviţchi  şi alţii.

Vom observa, că orice apariţie editorială bucură  omul pasionat şi însetat de lectură, de informare. Un loc aparte, în patrimoniul Bibliotecii Ştiinţifice a UCCM îl au publicaţiile  ştiinţifice ale  profesorilor noştri.  Cu acest prilej în Sala Senatului a fost organizată  lansarea de carte unde au fost vernisate  publicaţiile profesorilor UCCM, apărute în perioada an. 2012-2013:

1.  V. Trofimov, O. Liviţchi, C. Tcaciuc. Teorie economică. Microeconomie: Note de curs;

2.  Tudor Tuhari, Ina Maleca, Viorica Fulga. Contabilitate: Note de curs;

3.  P. Chirilov, V. Seiciuc, I. Vulpe.Teoria probabilitaţilor şi statistica matematică: Manual;

4.  Artiomov,Laurenţia. Microbiologie,sanitarie şi igienă: Note de curs;

5.  Ciubuc, Liliana. Drept internaţional public: Note de curs;

6.  Budevici-Puiu, Liliana. Bazele statului şi  dreptului: Note de curs;

7.  Analele Ştiinţifice ale Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova.

V.11. P. II.

Manifestarea a fost moderată de Raisa Şveţ, sefa Bibliotecii Ştiinţifice şi organizată împreuna cu autorii şi coautorii publicaţiilor,ce  au relatat despre conţinutul, scopul, importanţa si destinaţia lucrărilor, cu participarea colegilor, studenţilor, ce au făcut de-asemenea referiri la publicaţiile acestora.

 

20 iunie 2014

 

Lansarea ediţiilor jubiliare

 

Joi, 20 iunie 2013, în cadrul Bibliotecii Ştiinţifice a UCCM, într-o ambianţă festivă, în prezenţa colectivului profesoral-didactic şi a administraţiei universităţii, au fost lansate cele doua cărţi, proaspăt tipărite: „UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA: „20 ani de ascensiune” şi „UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA”, ilustrată în imagini şi fotografii. Lansarea de carte a fost moderată de dna rector Larisa Şavga. Dl Tudor Maleca, Rectorul de Onoare al UCCM, iniţiatorul şi coordonatorul primei cărţi, a făcut o amplă şi riguroasă prezentare despre această lucrare-document, de o importanţă indiscutabilă. Lucrarea reflectă istoria înfiinţării şi dezvoltării Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova prin oameni, fapte şi date. Cea de-a doua carte evocă cele mai însemnate evenimente din viaţa şi activitatea UCCM, redate în imagini excepţionale. În continuare, dl prorector Simion Musteaţă a prezentat ziarul „PROCooperaţia”, număr, cu un design estetic deosebit de frumos şi armonios, consacrat în exclusivitate acestui mare eveniment – 20 de ani de activitate a UCCM.

Despre importanţa şi valoarea inestimabilă a lucrărilor editate cu prilejul aniversării a 20-a de la fondare a vorbit în termeni elogioşi doctorul habilitat  Vasile Botnarciuc, care a remarcat în mod expres contribuţia tuturor catedrelor, facultăţilor şi a subdiviziunilor universitare la elaborarea acestor trei lucrări elaborate cu prilejul jubileului de 20 de ani. În mod special a fost scoasă în evidenţă osîrdia şi munca enormă efectuată de către Rectorul de Onoare, Tudor Maleca, precum şi echipa responsabilă de elaborarea şi redactarea celor trei lucrări.

 


 

21 iunie 2014

 

Lansarea expoziţiei de artizanat şi lucrări de artă “Cu drag pentru UCCM”

 

„Orice muncă este goală fără dragoste. Să munceşti cu dragoste înseamnă să pui în toate lucrurile pe care le faci o fărâmă din sufletul tău” Khalil Gibran

 

„Cu drag de UCCM” a  fost genericul expoziţiei obiectelor de artizanat şi lucrărilor de artă lansate în incinta Bibliotecii Ştiinţifice.  Aici, au fost expuse lucrări şi obiecte confecţionate de către studenţii noştri, colaboratorii universitari şi copiii acestora.

Vizitatorii au avut posibilitatea să admire lucrări croşetate, cusute şi brodate

tradiţional, lucrări de biser, alte creaţii, dar şi  desene, picturi, grafică, colaje.

O imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte...

 

 

 

ARHIVĂ

 
 

Caută carte...

Căutare: 
Autori: 
Titlu: