Wrapper

Luni, 27 Noiembrie 2017 14:19

„Eugen  Doga – pelerin în timp și spațiu ”


    „Eugen Doga este compozitorul pe care mereu l-au vizitat îngerii cerului și al pământului. El este național, universal și inconfundabil.”
                                                                                                                                                                           Gheorghe Vodă

    Eugen Doga, personalitate distinctă a vieții cultural – artistice, academician, compozitor de talie mondială în anul 2017 este omagiat în Republica Moldova sub semnul manifestărilor din „Anul Eugen Doga”, prilejuit de 3 evenimente importante  din viața și creația sa: 80 de ani de la naștere; 50 ani de activitate în domeniul filmografiei; 40 ani de la lansarea celebrului vals „Dulcea și tandra mea fiară”.
   Cu acest prilej Biblioteca Științifică a Universității Cooperatist–Comerciale din Moldova (UCCM), în cadrul Săptămânii Tineretului a organizat ședința cenaclului „Zbucium” cu genericul „Eugen Doga–pelerin în timp și spațiu”, dedicată marelui compozitor de talie mondială. La activitate au participat studenți ai UCCM, elevi ai CCM, profesori, Senatul Studențesc.
  Ședința a fost deschisă de către șefa Bibliotecii Științifice  dna Raisa ȘVEȚ, aducând  un mesaj de felicitare tinerilor cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului și Zilei Internaționale a Studentului, accentuând rolul muzicii în viața fiecăruia, ca anume muzica ne poate influența personalitatea, gesturile și modul nostru de gândire, în unele momente este cel mai bun prieten, ea liniștește, antrenează, ne ridică de pe scaune și ne face ca dispoziția să fie egală cu armonia. Făcând o paralelă la tematica zilei, a citat o constatare a marelui compozitor Eugen Doga: „ Eu sunt un supliment al muzicii, merg după ea. Muzica te poartă, nu tu o porți pe ea (...). Muzica e cea mai perfectă formă de expresie. Muzica rămâne prima și eterna mea iubire!”
  „Dotat cu gust artistic rafinat, cu un simț înnăscut al armoniei, cu o cunoaștere perfectă a gândirii muzicale, dar și cu o cultură, inteligentă rarisimă„ așa și-a început incursiunea subsemnata, care a vorbit despre viața și creația, sursele de inspirație a celui mai iubit si mai renumit dintre compozitorii pe care i-a dăruit această parte răsăriteană a românimii, numită astazi Republica Moldova. Universul sonor creat de Eugen Doga seamănă mult cu el însuși. Acest univers iradiază căldură și lumină solară. Creațiile lui sunt generoase prin gingășie și duioșie, tristețe și bucurie, neliniște și bărbăție. Aspirând în sine glasul timpului nostru, ecoul rădăcinilor viguroase, lucrările lui muzicale devin apartenenta a oamenilor de departe și de aproape...
   Prezentarea Power Point realizată cu iscusință de către Angela Mocanu, administrator al Bibliotecii Digitale, a dat un imbold participanților la manifestare  în incursiunea  activității compozitorului Eugen Doga și comentată de  Liliana COROLEȚCHI, studenta gr. 3DE31.
   Un moment special în program a fost apariția interpretului Victor COJOCARU, care a acompaniat un șir  de melodii printre care și celebrul vals: „Dulcea și tandra mea fiară”, „Orașul meu alb”, „Păstrați iubirea”. Cei prezenți au trăit emoții de maximă intensitate ascultând  colajul muzical, melodiile nemuritoare, transmise prin simplitatea și puritatea sufletească a maestrului.

  Cu genericul „Eugen Doga – figura emblematică a culturii universale” a fost vernisată expoziția de carte” cu prezentarea publicațiilor din colecțiile  bibliotecii, punând accentul pe un subiect de inspirație a compozitorului, precum opera marelui poet M. Eminescu  și dragostea zbuciumată dintre poet și Veronica Micle marcând întreaga creație.

  Cenaclul „Zbucium”  valorifică și promovează potențialul atât intelectual precum și creativ al tinerilor, cultivând relații armonioase bazate pe similitudini culturale, artistice, științifice. Studenții împătimiți de arta cuvântului  au posibilitatea de a-și promova  creațiile aducându-și gândurile așternute pe hârtie. Un omagiu special a adus studenta gr.3DE31, Elvira CONUNOV  prin creația sa „E. Doga...”, poezie dedicată marelui compozitor, sensibilizând publicul. Elvira  a prezentat și alte poezii: „Octombrie”, „Adolescenții”, „Iubire” etc. Emoționante momente de inspirație poetică a relevat eleva gr. 1 Con 33, CCM Adriana BEJAN prin poezia „Părinții”.
   Participanții la cenaclu au avut posibilitatea să admire lucrările handmade confecționate de elevele gr. 1 CON 11 Andreea CORUGA, Dana CROITOR, Irina ANGEL și  ale studentei Elena CHIRILENCO ce studiază Bussines și Administrare la UCCM,  Relații Internaționale la Universitatea din Galați, România, care pe lângă lucrările prezentate cu o deosebită plăcere a descris varietatea tehnicilor utilizate, punând accentul pe importanța pasiunii în viața sa.

  Pe final, atât Aliona Șindilă, profesor de limbă și literatură română, cât și  Ana-Maria Cîrstea-Scorpan, președintele Senatului Studențesc au apreciat evenimentul și au indemnat publicul să cunoască și să prețuiască valorile și tradițiile naționale.
  Evenimentul sărbătorit a fost un bun prilej de a ne exprima admirația față de talentul marelui compozitor, Eugen Doga, care ne-a cucerit pe toti prin tezaurul universal al muzicii, genurilor si formelor muzicale.

Elena BALINSCHI,
moderator al cenaclului „Zbucium”

 

Ultima actualizare în Marţi, 05 Decembrie 2017 11:54
 
 

Caută carte...

Căutare: 
Autori: 
Titlu: