Wrapper

Luni, 18 Februarie 2019 08:58

 

Omagiu lui Grigore Vieru la UCCM



     Zilele acestea în toată țara au răsunat versurile marelui poet Grigore Vieru. Nu am întârziat să  aducem omagii poetului și noi, echipa bibliotecii în colaborare cu elevii claselor a 10-a a Colegiului Cooperatist din Moldova, ghidați de profesoara de limba și literatura română, Violeta Popa. Scopul activităților a fost de a sensibiliza elevii cu privire la importanța operei și a personalității poetului în literatura română.
    Sub semnul sensibilizării s-a desfășurat fiecare moment al manifestărilor dedicate poetului Grigore Vieru, cel care și-a iubit mama, plaiul natal, limba și neamul, care l-a iubit pe Eminescu și patria românească,  scrisul ei latin. Grigore Vieru ar fi implinit 84 de ani.
    Aruncând o succintă privire pe creația lirică, dna Violeta Popa a început prezentarea cu momente din viața poetului și temele principale ale operei,  parafrazândul pe Ion Druță „A muncit din greu, osândit de povara talentului, a adunat cuvânt cu cuvânt, melodie la melodie, a semnalat cu un nerv poetic nemaipomenit orice mișcare istorică din viața poporului său„
     Opera impresionată a poetului așezată în pagini a peste zeci de volume are un impact puternic asupra tineretului studios. Acestea sunt acele generații care au fost crescute pe manualele pe care le-a scris marele poet, crescute de poeziile și cântecele lui. Impactul a fost observat la tinerii prezenți la activitățile de omagiere, care au recitat poezii, prezentat comentarii a poeziilor indrăgite. Versurile poeziilor „ Faptura mamei”, „Dor de mamă”, „Ușoară maică, ușoară“, „Frumoasă-i limba noastră”, „Cămășile”, „Casa părintească”, „Mă rog”, „Răsai”, ,,Reaprindeți candela”, „Nu am moarte cu tine nimic” – recitate, dar și cântecele „Lacrima limbii noastre (Pentru ea)”, „Numai iubirea”, „Maria Mirabela”- interpretate de public au transformat activitatea într-un eveniment plin de emoții.
     Filmulețul cu vocea lui Grigore Vieru, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Fuego, expoziția de carte realizată și prezentată „ Eu sunt poetul acestui neam” a suplinit așteptările noastre referitor acestui eveniment important.
       Poezia lui Grigore Vieru, la fel ca piesele muzicale scrise pe versurile lui, rămân nu doar în patrimoniul literaturii sau al muzicii din Republica Moldova, ci și în memoria românilor de pretutindeni. Grigore Vieru este considerat cel mai mare poet din zilele noastre.

Șveț Raisa,

Biblioteca Științifică UCCM

 



 

Ultima actualizare în Luni, 18 Februarie 2019 13:27
 
 

Caută carte...

Căutare: 
Autori: 
Titlu: