Monday, 30 October 2017 09:41 |
Open Acces Week
2017
Anual, în luna octombrie, la nivel global, are loc Săptămâna Internațională a Accesului Deschis cu scopul popularizării Accesului Deschis în întreaga lume. În perioada 23-29 octombrie 2017 s-a desfășurat Săptămâna Open Access Week cu genericul ”Open in order to…„”Deschis pentru a…„ Universitățile, colegiile, institutele de cercetare, bibliotecile, persoanele fizice și juridice au beneficiat de Accesul Deschis la repozitoriile, arhivele, articolelor, revistelor, cercetărilor științifice ale diverselor instituții, servind puntea ce face legătura cu inițiative la nivel național, european sau internațional. A fost momentul în care gândurile, ideile, inițiativele și cele mai bune experiențe în ceea ce privește accesul deschis, să-și găsească o expresie sintetică, cuprinzătoare și care să imprime o direcție de acțiune.
Open Access Week este Accesul Deschis (OA), reprezintă accesul online, gratuit, imediat și fără de restricții la resursele științifice și didactice în versiune integrală (full-text), oferind posibilitate utilizatorilor atât de a citi, descărca și utiliza aceste resurse, fără bariere financiare, legale sau tehnice, cât și de a afișa public și distribui propriile lucrări. Accesul Deschis este una dintre cele mai progresiste mișcări ale cercetătorilor, având ca obiectiv principal promovarea ideii accesului liber la informația științifică, care devine o necesitate utilă a ecosistemului de cercetare din întreaga lume.
În cadrul ediției a doua a Maratonului Național al Arhivării Publicațiilor în repozitoriile instituționale, Biblioteca Științifică UCCM, preventiv a avizat utilizatorii despre Accesul Deschis Internațional. În această perioadă Mocanu Angela a desfășurat ore de cultură a informației, documentând utilizatorii despre strategiile, caile și avantajele Accesului Deschis.
La data de 25 octombrie utilizatorii UCCM și CCM au beneficiat de accesul on-line gratuit la repozitoriile instituționale din RM și revistele din RM înregistrate pe platforme deschise. Astfel Biblioteca Științifica și-a adus contribuția sa fiind receptivă la chemarea coordonatorului Iryna Kucima care încurajează bibliotecile din rețeaua EIFL să participe la Săptămâna Internațională a Accesului Deschis.
Mocanu Angela,
Administrator al Bibliotecii digitale
|
Last Updated on Monday, 30 October 2017 15:23 |