Visitors Counter

TodayToday356
All DaysAll Days404965
Logged In Users 0

Wrapper

Wednesday, 20 March 2019 10:52

 

Masă rotundă

„Consumatorii pot avea încredere”

 

             „Protecția Consumatorilor nu înseamnă doar legislație, drepturi și obligații, înseamnă în primul rând bun simț, normalitate, moralitate și respectul între comerciant și consumator”  


      Biblioteca Științifică în colaborare cu Biblioteca Republicană Tehnico-Științifice, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței,  Departamentul Marketing, Merceologie și comerț a organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor (15 martie), masă rotundă pe tema „Consumatorii pot avea încredere”, cu participarea: inspectorilor Direcției control produse industriale și servicii, Petru Molceanu și Ion Barbos, studenților interesați și elevilor anului IV al colegiului Cooperatist din Moldova. Specialiștii au transmis celor prezenți cunoștințe și practici din domeniul. Au vorbit  despre importanța și rolul Agenției în vederea protecției consumatorilor, despre obiectivele de bază, cadrul legislativ și juridic, obiectivele mișcării de apărare a drepturilor consumatorilor, cât și regulile și prudența în comerț, etc. Studenții au fost informați despre drepturile și obligațiile lor ca consumatori, modul corect de reclamare a produselor neconforme, procedura de restituire a mărfii sau a contravalorii produselor neconforme, modalitățile de protecție la procurarea mărfurilor în conformitate cu legislația Republicii Moldova în vigoare. În cadrul întâlnirii, cei prezenți au manifestat interes și au solicitat răspunsuri la problemele cu care se confruntă ei  ca consumatori, procurând mărfuri în unitățile de comerț care nu corespund cerințelor stabilite în standarde. Astfel de activități sunt foarte importante în vederea instruirii și cunoașterii drepturilor de consumator a viitorilor agenți economici, informați și dispuși sa-și apere drepturile.
      Concomitent, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică a etalat în Sala de lectură a Bibliotecii Științifice UCCM o vastă expoziție de publicații noi, valoroase din colecțiile  BRITȘ, publicațiile Institutului Național de Cercetări economice, reviste (peste 100 de publicații). Publicațiile, rezultatele cercetarilor științifice a Institutului de Cercetări Economice au fost prezentate de către Lucia Nistreanu, Șef secție  Lectură publică și comunicarea colecțiilor.
      

     Pe această cale, aducem mulțumiri Agenției pentru Protecția consumatorilor și Bibliotecii Republicane Tehnico-Științifice pentru accesibilitate și colaborarea frumoasă de ani.

Șveț Raisa,

Biblioteca Științifică UCCM

 

 


 

Last Updated on Wednesday, 20 March 2019 15:52
 
 

Caută carte...

Căutare: 
Autori: 
Titlu: